De unde am plecat
Am plecat din România la 19 ani
Viața mea de atunci a fost fotbalul:
10 ani de performanță și 11 clase finalizate. Fotbalul a fost mai mult decât școala pe care nu am apucat să o termin, într-un context în care aproape toată familia plecase deja în Germania.
Am venit aici cu un vis clar:
să dau probă la o echipă de fotbal. Realitatea a fost diferită.
Între 2011 și 2015 am muncit în curățenie, fabrică și livrări de pizza. După 3 ani, am realizat că mă plafonez și că visele mele încep să dispară.
Momentul de schimbare
Schimbarea a venit când am ales să încep o școlarizare.
Știam că vor urma ani grei, cu bani puțini, dar am preferat sacrificiul temporar în locul unei vieți fără direcție.
Atunci mi-am spus clar:
„Gata. Fă ceva.”
În acea perioadă a apărut și DVAG. Nu ca întâmplare, ci ca rezultat al unei decizii asumate.
03.2015
Începutul carierei mele
Practică în consultanță financiară
Parcursul profesional
Rezultatele au venit prin muncă disciplinată și decizii asumate.
Nu prin scurtături.
Cel mai mare succes
Pentru mine, cariera și familia nu sunt opuse.
Se construiesc împreună.
Profesional
Cel mai mare succes este faptul că am devenit primul Director român din DVAG, la doar șapte ani de la început.
Personal
Succesul meu este familia.
Am plecat de jos alături de aceeași femeie. Ne cunoaștem de la 14 ani și am trecut prin bune și rele împreună. Astăzi avem trei copii și casa visurilor noastre în Germania.
Obstacole reale
Cel mai mare obstacol a fost că eram introvertit.
Nu comunicam ușor cu oamenii. Eram foarte rușinos, iar într-o meserie bazată pe relații, asta a fost o barieră serioasă. Ajungeam să stau la o programare chiar și 12 ore, deși era planificată pentru două, pentru că îmi era rușine să întrerup oamenii.
Aproape de renunțare
Au existat două momente clare în care am fost foarte aproape să renunț și să redevin angajat.
De fiecare dată mi-am amintit de un lucru:
mi‒am dorit să scriu istorie, nu doar să fiu „ok”.
Apariția primului copil a schimbat totul.
Responsabilitatea nu m-a speriat. M-a întărit.
Ce am învățat despre mine
Am învățat că sunt extrem de încăpățânat.
Nu accept ușor eșecul, chiar și atunci când sunt epuizat.
Această trăsătură m‒a ajutat să reușesc, dar m-a lăsat și cu cicatrici. Le accept. Fac parte din drum.
Cum gândesc
Nu cred în succes peste noapte.
Cred în disciplină, dezvoltare continuă, implicare și într-un
„de ce” suficient de puternic încât să te țină pe drum și în zilele grele.
Mă deranjează ideile că succesul îți distruge familia, că banii sunt ceva rău sau că fără școală nu poți construi o carieră.
Degeaba ai bani fără timp.
Degeaba ai timp fără bani.
Reușita înseamnă echilibru.
Fără adevăr și etică nu poți construi pe termen lung.
Familia și cariera cresc împreună.
Valorile mele
Nu accept minciuna, lenea și negativismul.
Am refuzat scurtături care m-ar fi dus mai repede înainte.
Am pierdut bani și timp pentru a păstra un lucru: corectitudinea.
Misiunea mea
Vreau să ajut românii din Germania:
Vreau să formez oameni milionari, dar mai ales oameni care schimbă direcția unei generații din familia lor.
Povestea mea, spusă prin muzică